Tradiții

Sunt înveşmântaţi în spelendidele lor costume populare de sărbătoare, pe care le poartă cu distincţie. Ei se mândresc şi sunt pe deplin conştienţi de contribuţia, pe care au avut-o strămoşii lor, la crearea şi îmbogăţirea patrimoniului universal al umanităţii.
Pe fondul alb se detaşează motivele ornamentale dispuse după regulile de bază ale ornamenticii populare: simetria şi alternanţa. Stăpânind legile contrastului şi ale armoniei, vădind un gust al echilibrului clasic, creatorul costumului popular momârlănesc ştie să asigure unitatea compoziţională a costumului, realizând acorduri deosebit de rafinate, cu un minim de mijloace de expresie.
Piesa de bază în portul tradiţional momârlănesc este cămaşa, purtată şi de bărbaţi dar şi de femei, confecţionată din pânză de in, fără guler şi încreţită la gât, reprezintă tipul dacic, cu doi ciucuri la încreţitură şi cu mâneci lungi, şi cioarecii strâmţi, albi de un alb imaculat ca şi cămaşa. În picioare poarta opinci,iar tineretul cizme din piele până sub genunchi. În sezonul rece bunda de culoare neagră sau maro este de nelipsit. Piesa de rezistenţă este brâul, confecţionat din piele groasă, cu diverse nituri de alamă aplicate şi neapărat cu trei închizători.
Femeile poartă peste cămaşa largă spre brâu cu cusături care împodobesc umerii şi pieptul, catrinţe negre, late care să acopere şoldurile, iar poalele albe sunt cusute cu negru pe margini. Au mijlocul încins cu un brăcinar. Pe cap poartă basmale negre, simple, iar pe umăr le atârnă o desagă.
Atât bărbaţii cât şi femeile poartă laibăre, veste negre, în ultimul timp confecţionate din catifea.

Pentru a menţine viabile meseriile tradiţionale este necesară o strategie de revigorare a meşteşugurilor, care să permită valorificarea mai activă a obiectelor de artă populară şi a diverselor produse obţinute în gospodăria ţărănească. De asemenea este necesar ca traseele turistice să includă şi centrele meşteşugăreşti, pentru că de multe ori turiştii, în special cei străini, nu ştiu că aceste tradiţii mai sunt în viaţă.

În orașul Uricani (poartă de intrare în Parcul Național Retezat) din jud.Hunedoara, sărbătoarea  nașterii Domnului are o importanță deosebită fiind sărbătoarea familiei, a părinților, a bunicilor și în special bucuria copiilor. Odată cu lăsarea întunericului, în seara de Ajunul Crăciunului, sosesc CRAII imbrăcaţi în costumele specifice zonei si bat la porţile caselor, vestind Naşterea Domnului. Craii cânta colinde specifice folclorului din Valea Jiului duelându-se cu săbiile, precum şi scene biblice despre momentul Naşterii Domnului Iisus. Craii colindă în special gospodăriile în care sunt fete, unde sunt aşteptaţi cu platouri pline cu de-ale gurii și țuica de prună din belșug. 

Sursa: http://infovaleajiului.ro/

Un obicei de Crăciun specific Banatului şi Văii Jiului este mersul în PIȚĂRĂII. Obiceiul îi are în centru pe cei mai mici dintre colindători, care merg din casă în casă în dimineaţa de Ajun. Copiii care colindă în ajun de Crăciun şi de Anul nou, casele oamenilor sunt numiţi piţărăi. La rândul său, obiceiul poartă numele de „mers în piţărăi”. Potrivit etnologului Otilia Hedeşan, piţărăii sunt un obicei care caracterizează partea de sud-vest a României, Oltenia Nordică şi o mică parte din judeţul Hunedoara. „Este vorba despre copii care colindă în dimineaţa de ajun şi ale căror colinde nu sunt cântate, ci sunt mai degrabă recitate. Sunt texte scurte în care se exprimă urarea directă și solicită o mică cerere de daruri, iar prezenţa copilului marchează urarea”.

VisitUricani

2020

©Soo