Munții Retezatul Mic (Calcaros)

Munţii Piule-Iorgovanu se prezintă sub forma unui interfluviu principal, care formează cumpăna apelor între bazinul Jiului la sud, prin Jiul de Vest şi al Mureşului, la nord, prin Lăpuşnicul Mare. Acest interfluviu constituie continuarea către sud a culmii principale a Munţilor Retezat, în legătura ei cu culmea principală a Munţilor Godeanu.
Culmea principală are o direcţie NE-SV şi face legătura între Vf. Custura (2457 m) din Munţii Retezat şi Vf. Paltina (2149 m) din Munţii Godeanu. Între aceste două vârfuri, culmea Munţilor Piule-Iorgovanu se prezintă ca un sector mai coborât, reprezentând o succesiune de vârfuri, cu caracter de martori reziduali de eroziune, ce ies dintr-o suprafaţă de nivelare, alternând cu zone mai coborâte, de tipul şeilor. Din această culme, de aproximativ 13-14 km lungime, se desprind o serie de culmi secundare mai coborâte altitudinal, limitate de văi în general paralele, ale râurilor afluente celor doi tributari limitrofi amintiţi. Se remarcă de asemenea, o asimetrie a profilului transversal al văilor ce constituie limita masivului (Buta, Jiul de Vest, Soarbele, Lăpuşnicul Mare), în sensul că versantul aparţinând Munţilor Piule-Iorgovanu este întotdeauna mai abrupt decât cel al unităţii vecine. Acest lucru se explică prin litologia şi structura diferită a celor două părţi. În cazul văilor Lăpuşnicul Mare şi Buta, versantul stâng în primul caz şi drept în cel de-al doilea, se identifică cu dezvoltarea frontului de cuestă care retează stratele flancului de sinclinal, expunând capetele lor, în timp ce versanţii opuşi sunt dezvoltaţi fie în şisturi cristaline, fie în granite, având o pantă mai domolă. În cazul versanţilor suprapuşi peste cuestă se remarcă o alternanţă de zone mai abrupte şi mai puţin abrupte, corespunzătoare stratelor cu rezistenţă diferită la eroziune şi modelare.

Modelarea periglaciară este specifică regiunilor montane ce depăşesc 1700 m, unde stratul protector de vegetaţie forestieră lipseşte, iar roca este expusă direct agenţilor modelatori. Aceste suprafeţe se găsesc în principal în zona păşunilor alpine. Agenţii de modelare crio-nivali pot acţiona cu intensitate şi sub această limită de 1700 m, pe acele suprafeţe dezgolite de vegetaţie (abrupturi stâncoase) sau pe porţiunile unde apar roci gelive. Din acest punct de vedere zona este „predispusă” acestui tip de modelare ştiind că rocile calcaroase au un mare grad de gelivitate. Modelarea carstică În cazul modelării carstice de suprafaţă, se remarcă asocierea frecventă a acesteia cu alte procese (torenţialitate, spălare în suprafaţă, crioclastie, nivaţie). Modelarea subterană se realizează în cadrul peşterilor şi avenelor, precum şi în cadrul canalelor sub intermediul dolinelor, sor În cazul porţiunilor active, principalul proces este coroziunea. Aceste galerii active sau porţiuni de galerii active le întâlnim în Peştera nr. 1 de la Dâlma cu Brazi, Avenul Stâna Tomii şi arţial (subactiv) în Peştera Zeicului (Sala Finală). În cadrul galeriilor fosile (din punct de vedere hidrologic), procesul predominant este cel de alterare cu formarea montmilchului, ca în cazul galeriei superioare din Peştera Zeicului, sau de concreţionare, proces de umplere a spaţiilor subterane. Apele încărcate cu CaCO3 dizolvat ajung astfel în ecipită carbonatul de calciu, care ia diferite forme în funcţie de locul în care s-a produs acest eveniment - stalactite, stalagmite, coralite, gururi, etc.

Credem că golurile carstice verticale, situate în etajul alpin, sunt de dată mult mai recentă, formarea lor fiind dictată de prezenţa fracturilor şi a planurilor de stratificaţie în masa calcarelor, de cantitate de apă relativ bogată disponibilă prin precipitaţii, precum şi de climatul rece, ce a determinat alternanţa frecventă a ciclurilor gelive, ce a dus la dezagregarea puternică a rocilor de la suprafaţă, proces prin care unele goluri subterane s-au putut deschide la suprafaţă. Legat de această ultimă afirmaţie, am constatat că gura multor avene se deschide pe suprafeţe către care nu există niciun drenaj – suprafeţe plane, în cadrul versanţilor, ceea ce denotă lărgirea fracturilor şi diaclazelor din masa de calcar prin coroziunea apelor infiltrate, fără a fi nevoie neapărată de un transfer organizat al apelor în subteran. În aceste condiţii, formarea golului carstic s-a putut produce şi de jos în sus (deşi nu neapărat), el putându-se forma iniţial doar în subteran, deschiderea la suprafaţă fiind de dată mai recentă. Cumpăna apelor de la suprafaţă nu corespunde cu cea din subteran, în sensul extinderii celei din urmă către est. Apele provenite din precipitaţii de pe o bună parte a Munţilor Piule-Iorgovanu care se infiltrează în substrat se dirijează de-a lungul sistemului de falii Cerna-Jiu către SV, trecând în bazinul Cernei, resurgenţa reprezentând-o Izbucul Cernei (Povară, 1976, Ponta et al., 1984). Este un caz tipic de piratare a unui bazin hidrografic.

Văile seci sunt frecvente în peisajul acestor munţi, majoritatea văilor de pe calcare fiind seci. Un tip aparte de văi, o constituie văile cu aspect de canion (văzute de la distanţă seamănă cu nişte rigole uriaşe) de sub vârfurile Albele şi Piatra Iorgovanului. Văile şi sectoarele sub formă de chei se întâlnesc pe aproape toate văile. Unele văi străbat doar pe porţiuni masa de calcare şi atunci vorbim despre sectoare sub formă de chei (Jiul de Vest, Buta, Scorota), altele însă, au întregul traseu pe calcare, prezentând pe o mare parte din lungimea lor un astfel de aspect (Cheia Scocului). Valea Cheia Scocului poate fi considerată ca dezvoltându-se pe întreaga sa lungime cu aspect sub formă de chei. În prezent valea este seacă, neprezentând urme de curgere, decât pe foarte scurte porţiuni, şi acelea destul de slabe. Profilul longitudinal al acestei văi ne oferă posibilitatea descifrării evoluţiei lui.

Sursa: Dr. Mircea Ardelea - Munții Piule - Iorgovanu, Cluj Napoca, 2010

Trasee turistice în Retezatul mic

DN 66A - Cheile Scorotei - Stâna Scorota		3 - 4 h	ușor
DN 66A - Câmpușel - Piatra Iorgovanului - Șaua Paltina - Lunca Berhină		4 - 5 h	mediu
Piatra Iorgovanului - Șaua Plaiului Mic - Cabana Buta		4 - 5 h	ușor
Câmpusel – Pasul Jiu – Cerna (Taul Ratii) – Ciuceava Neagra – Valea Sturului – Cheile Cernisoarei – Izbucul Cernei		4 - 5 h	ușor
Complex Turistic Cheile Buții – Dâlma Mare – Vf. Pleșa – Vf. Piule – Șaua Scorota – Cabana Buta		8 - 9 h	mediu
DN 66A - Valea Soarbele - Tăul fără fund - Șaua Paltina		3 - 3,5 h	ușor

Poteci turistice tematice

Podul natural din Scocul Urzicarului		2 - 3 h	mediu
Paradisul verde din Cheile Iarului		5 - 6 h	mediu

Retezatul Mic este reprezentativ în țara noastră prin cea mai largă arie de raspândire a carstului alpin, ceea ce dă regiunii acea autenticitate și originalitate a reliefului, locul unde regăsim panorame nemaiîntâlnite până atunci în nici un masiv montan, calcare la 2.000m, lapiezuri imense, lapiezuri verticale și abrupturi spectaculoase. Carstul de creastă apărut prin prezența calcarelor suspendate deasupra altor tipuri de roci formează un relief semeț. Roca sufera aici intense procese de dezagregare datorate contrastelor mari de temperatură și dizolvare produsă de ploi și zăpezi ce-au jucat un rol important în morfologia de astăzi a reliefului.

Sunt remarcabile lapiezurile formate pe calcarele din Retezatul mic fiind formate de apele de șiroire, pe aliniamentul de fisuri, unde în majoritatea cazurilor lapiezurile sunt orientate pe linia de cea mai mare pantă. Așa se explică imensele lapiezuri verticale formate pe stâncile de pe Vârful Iorgovanul.

Morfologic se deosebesc lapiezuri simple (grefate pe suprafețe de denudație, sub formă de caneluri generate de precipitații), lapiezuri compuse (dezvoltate în timpul glaciațiunilor pleistocene, care prezintă doar forme reziduale peste care este suprapusă o nouă generație de lapiezuri). Datorită pantelor mari si a modelării glaciare a Munților Retezat nu prezinta caracteristicile necesare formării dolinelor.

Platouri si vai dolinare se întâlnesc doar în apropierea pasului Jiu - Cerna și în zona Tăul Rații. Podurile naturale prezente în Retezatul Sudic au rezultat din prăbușirea parțiala a unor peșteri (plafon sau pereți laterali).

Astfel de forme întâlnim în cazul Avenului Mare cu Gheață din Albele Găuroane, în apropierea Avenului din Stâna Tomii, pe Scocul Urzicarului și a Peșterii Nr. 5. Ponoarele reprezintă locul de dispariție al apei în subteran. Cele active sunt localizate în albiile râurilor, apa pierzându-se treptat sau brusc, prin fisuri impenetrabile.

Cele mai importante peșteri aflate în Retezatul mic sunt cele de lungimi și denivelări mari, având diferite grade de dificultate și sunt neamenajate, putând fi vizitate doar cu echipament speologic și cu ghid.

VisitUricani

2020

©Soo