VisitUricani

Costumele populare momârlănești nu sunt doar un moft al unei tradiții de mult apuse, ci reprezintă întreaga moștenire culturala a momârlanului. Este vorba despre un imens bagaj cultural, plin de legende, povești, basme, culori și înțelesuri profunde rezultând un simbolism ascuns ce dăinuie peste veacuri. Originalitatea și multiplele forme pastrate în folclor coboară până preistorie. Ele ne spun povești despre zona geografică, despre istoria și tradiția fiecărei comunități. Simboluri cusute pe straie erau magice pentru stramoșii noștri și purtatoare de noroc, erau folosite nu doar în vestimentație (ie, cojoc, pieptar, obrege, cameșă, ițari) ci și pe obiecte de podoabă (năframă și basma), dar și pe obiecte uzuale din gospodărie.

Motivele cusute variază foarte mult de la flori, frunze, fructe la pasari, animale, figuri abstracte, elemente cosmice putând fi împărțite în:

simboluri abstracte: cosmice, zoomorfe si antropomorfe. Simbolurile cosmice vorbesc despre legatura cu sacrul și sunt de obicei, simboluri ancestrale ale divinității, unde simbolul solar reprezintă căldura, energia vieții, cercul-roata reprezintă viața și ciclul anotimpurilor.
simboluri florale și vegetale realiste (plante, frunze, flori, fructe) sunt cele mai des întalnite simboluri din ținutul momârlanilor (afina, mărul, trandafirul, copacul și ramurile sale) reprezintă simboluri ale reînvierii și înțelepciunii. Pe ia momârlănească sunt reprezentate forme stilizate ale florilor și frunzelor, dar și ale conurilor si acelor de brad.
simboluri stilizate - geometrice și abstracte motive ce sunt legate de lumea imaginară și de vechile credințe ale momârlanilor (romburi, pătrate, cercuri,spiralele stilizate, magica cruce simbol al spiritului și al evoluției, linii drepte ce reprezintă calea dreaptă în viață)

Astazi admirăm doar frumusețea acestor costume și munca imensă care stă în spatele lor, fără a mai putea percepe mesajul transmis de simbolistica acestor costume. Încercăm în prezent să înțelegem ce a încercat fiecare femeie, bunică sau fată brodeze pe aceea ie, cum a filosit firele de ață pentru a-și scrie povestea și pentru a o lăsa moștenire, cum a rupt amintiri plăcute și le a lăsat moștenire pe mai departe. Poate că este cântecul unei lumi arhaice, când soarele răsărea doar pentru eroi, fecioare și oameni buni și dârzi, dar și zgripturoaice, mume ale pădurii și alte ființe supranaturale din mitologia locală, sau poate este povestea alb-negru nescrisă a celor ce au stăpânit aceste meleaguri - momârlanii.

Costumele populare, culorile și simbolurile lor sunt parte integrantă a moștenii culturale naționale, o mitologie vie a genezei poporului român şi a etapelor principale de evoluţie, formele contemporane, aria de răspândire și originalitatea sa.

În evoluţia portului popular se evidenţiază trei etape.

În prima etapă portul momârlănesc s-a individualizat şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive, etc.
	Cea de a doua etapă a fost influenţată de zona orăşenească. Materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă orăşenească au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe, etc ). Curând, piesele tradiţionale au fost înlocuite în portul zilnic, şi mai apoi în portul de sărbătoare. Declinul portului traditional s-a accentuat odată cu dezvoltarea economiei de schimb şi a dependenței de oraşe. La părăsirea portului traditional românesc a contribuit şi ţărănimea înstărită, care în lupta pentru avere şi din dorinţa de evidenţiere a adoptat costumul orăşenesc.
În cea de a treia etapă, contemporană, costumul popular nu se mai foloseşte în mod regulat sau la treburile agricole. Portul se mai foloseşte local pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, pentru a se mai păstra datinile şi obiceiurile străvechi.

În prima etapă portul momârlănesc s-a individualizat şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive, etc.

Cea de a doua etapă a fost influenţată de zona orăşenească. Materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă orăşenească au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe, etc ). Curând, piesele tradiţionale au fost înlocuite în portul zilnic, şi mai apoi în portul de sărbătoare. Declinul portului traditional s-a accentuat odată cu dezvoltarea economiei de schimb şi a dependenței de oraşe. La părăsirea portului traditional românesc a contribuit şi ţărănimea înstărită, care în lupta pentru avere şi din dorinţa de evidenţiere a adoptat costumul orăşenesc.

În cea de a treia etapă, contemporană, costumul popular nu se mai foloseşte în mod regulat sau la treburile agricole. Portul se mai foloseşte local pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, pentru a se mai păstra datinile şi obiceiurile străvechi.

De-a lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, devenind o modalitate de a cunoaşte rangul şi ierarhia. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. De asemenea, haina transmite emoţii şi semtimente. De exemplu, albe sau negre, hainele de doliu transmit durerea rudelor, iar în anumite comunităţi reprezintă un mod de a-i proteja pe cei vii de spiritele morţilor.

În spaţiul mioritic costumul popular momârlănesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor daci nefiind supus evoluţiei, păstrându-și nealterate caracteristicile esenţiale: unitatea şi continuitatea sa. Portul popular momârlănesc, prin simplitatea sa, reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început. Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului și se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă la fiică, iar fetele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă. Fiecare comunitate (cătun), grup social sau nivel de vârstă îşi aveae codul său de simboluri. Aceste atribute vestimentare se subliniază prin găteala capului, decorul şi cromatica pieselor de port. Diferenţele de vârstă şi stare civică erau marcate în primul rând prin pieptănătura şi acoperământul capului. Bogăţia ornamentală şi cromatica se amplifică odată cu vârsta, culminând cu portul mirilor şi ajungând la un colorit sobru și simplu la bătrâni.

VisitUricani

2020